Povestea Claudiei

Sunt Claudia și am fost mereu o învingătoare. Am trăit timp de 20 de ani într-o relație de abuz emotional/psihologic. Întâlnirea cu el m-a prins cu garda jos, în cel mai nepotrivit moment. Tocmai îmi reveneam după ce pierdusem ceea ce credeam că ar fi fost o mare iubire și încercam disperată să fug de mama mea cu care aveam o relație toxică. În acest context, am nimerit la fix, în brațele unui narcisic identic mamei ca personalitate. Pentru că atunci când ai crescut “luptând” pentru iubire, desconsiderat, umilit, amenințat constant și bătut, abuzul e deja acolo și îți este mult mai ușor să primești încă o persoană care să te trateze la fel, pentru că aceasta se potrivește perfect în peisaj. Un partener narcisist exact asta face: îți oferă puțin spre deloc și-ți cere totul, de la minte, la inima și suflet, sperând să te controleze cu totul. Iar tu îl lași, pentru că așa a fost mereu viața ta, cu cineva care te controla, nu-ți oferea nimic și nici nu se sinchisea să te cunoască sau să te înteleagă pentru ca-ți pusese deja o etichetă.

 

Așa am intrat în cercul vicios al relatiei cu un narcisist (bombardare cu iubire - devalorizare – aducere înapoi și de la capat). În primii ani de abuz nu-mi dădeam exact seama ce mi se întâmpla. Simțeam că nu mi-e bine, vedeam că la noi în familie e ceva în neregulă, însă apropiații îmi spuneau că "nu mă bate, nu stă beat prin cârciumi, nu aduce femei acasă", deci nu am motive să mă plâng.

 

Eram căsătorită cu el și pentru că nu-și dorise copilul îl creșteam și educam de una singură. Micuțul era atât de bolnav și eu atât de absorbită să-l ajut să se facă bine și de obosită încât nici măcar nu mai reușeam să vad în ce situație ne aflam amândoi. 

 

În clipa în care am înțeles în totalitate ce trăiam am vrut, în mod firesc, să ies de acolo. Așa a început "cercul vicios", acela în care eu încercam să plec și el mă aducea înapoi cu amenințări "am să-ți pun droguri în geantă și ai sa înfunzi pușcăria" sau "o să pun pe unii să te bată și să te violeze" sau "am să mă sinucid din cauza ta". Am reluat ciclul acesta iar și iar pe parcursul a mai mult de 10 ani, timp în care am încercat în toate felurile să scap, însă nimic nu m-a ajutat! Legătura cu trauma era mai puternică decât orice efort al meu de a mă elibera și nimeni nu mi-a șoptit atunci singurul cuvânt care m-ar fi scutit de atâția ani de chin, care m-ar fi ajutat să (mă) înțeleg și să mă salvez: NARCISISM! 

 

Salvarea a venit în încercarea lui de a-mi demonstra mie și tuturor celorlalți că sunt atât de nebună cum mă făcea și cum mă credea. Așa a adus în viața mea un om extraordinar, un psihoterapeut care a reușit ceea ce nu au reușit alții în mai mult de 10 ani: să mă scape de sentimentul de vină și să-mi dea curajul să lupt. Așa am intrat într-un război psihologic crunt, care aproape m-a ucis și în care am fost făcută zob din punct de vedere financiar (spre norocul meu l-au interesat cel mai mult banii și asta a contribuit la salvarea mea!). Însa am câștigat libertatea mea și a copilului, reușind să divorțăm. 

 

Au trecut 4 ani de la divorț și a trebuit să mă mut la 2000 de km distanță pentru a scăpa de hărțuirea și de amenințările lui, care au continuat și după separare. Tot răul spre bine, căci mi-am gasit în țara mea adoptivă liniștea și echilibrul: de doi ani am o cariera înfloritoare si m-amrecăsătorit cu un bărbat bun ca pâinea caldă, cu care traiesc în iubire, armonie, înțelegere, sprijin reciproc. Fiul meu a devenit imediat fiul nostru, fiind un tată cu adevărat bun. 

 

Și pentru că spuneam cât mi-aș fi dorit să-mi fi șoptit cineva cuvintele care să mă elibereze, am înființat de curând și un grup de suport care se numeste Semnele Abuzului Emoționalcare s-a transformat în câteva luni într-o comunitate cu peste două mii de suflete, în care se găsesc informații despre abuz și, sper eu, sprijinul de care oricine are nevoie pentru a face călătoria cea mare de la victimă la învingătoare. Știu că suntem doar o picatură într-un ocean și-mi doresc (și caut activ mijloace) de a face mai multe în acest efort de a tine piept fenomenului violenței. Spre deosebire de abuzul fizic, cel emoțional/psihologic, financiar, izolarea socială si toate celelalte forme ale violenței domestice sunt atât de greu de dovedit. Și, din pacate, abuzul emoțional rareori se încheie la divorț. Hărțuirea continuă prin custodia comună sau, și mai grav, abuzul se muta exclusiv în relația cu copilul, care devine principala țintă a manipularii și a tututror celorlalte "unelte" care distrug o persoana. Dar se poate ieși dintr-o astfel de situație!  

 

 

Înapoi la testimoniale